Litere albe

L-am revăzut recent pe Dan Puric jucând, umplând scena așa cum îi este atât de ușor să o facă și mi-a plăcut.

‘Don Quijote’ reprezintă cu siguranță transpunerea pas cu pas a întregii sale concepții despre lume, văzută poate prin ochii unui om naiv care încearcă să schimbe lumea.

Nu mă miră că la cei 50 de ani ai săi este eminamente strălucit în prestație, fizicul fiind cel care îl ajută să atingă perfecțiunea. Tinerii din jurul său sunt încă eclipsați de naturalul gesturilor sale care atrage încă toate privirile asupra sieși. Cred că așa cum Olga Tudorache sau Radu Beligan sunt fără cusur si prin actul lor se deschid întru totul odată ajunsi pe scenă, așa și pururea tânarul Dan Puric se dedă nouă, cu riscul unei expuneri la limita omenescului.

Și pentru cei mai sceptici privind complexitatea sa, există și câteva cărți scrise de pantomim pentru că DA, el poate și așa ceva!

Ajungi într-un mediu dominat de oameni eminamente pedanți si îți dorești să te integrezi cum se cuvine, să nu faci notă discordantă, iar dacă se poate, să surprinzi printr-o intervenție care să te facă observat.

E deranjant să auzi spre exemplu la teatru tot felul de replici spuse pentru a impresiona, care nu fac decât să arate că mesajul piesei a fost distorsionat. Cel mai rău este că astfel de păreri vor ajunge la urechile mai multor persoane care vor crede aceste neadevaruri.

Este firesc să existe și dezaprobări în ceea ce privește anumite aspecte ale calității unui act (care este marcat de spontaneitate); de la actori, la mis-en-scene, la nesincronizări ce nu au putut fi mascate, dar vorbele mari nu își au locul într-un loc în care orice fel de exprimare este posibilă. Nu te poți considera un iubitor al anumitor genuri de repezentații, al unei anumite actegorii de actori, arta trebuie privită, ca orice alt domeniu, în primul rând în ansamblul său, iar detaliile trebuie lăsate mai la urmă.

În altă oridine de idei, este excelent să vezi lumea stând la rând ore întregi pentru un bilet la teatru; este un semn că sensibiliatea este departe de a fi superfluă, lumea continuând să o caute și sa o pună pe piedestalul binemeritat.

Se redeschid teatrele si incet-incet  trebuie iarasi sa cauti bilete cu destul timp inainte ca piesa sa fie pusa in scena.

Am impresia ca vor fi mai putine premiere ca in alti ani, si cu toate acestea lumea se inghesuie sa revada iar si iar, sub aceeasi distributie sau nu, aceleasi piese.

E tarziu sa mai caut vreun bilet pentru saptamana aceasta. Totusi, ma bucur ca o voi revedea, peste cateva zile bune insa, pe Maia Morgenstern in “Jocul regilor” la Teatrul Evreiesc de Stat.

Recomand/astept sa vad:

• Sase personaje in cautarea unui autor;
• Take, Ianke si Cadîr;
• Moartea unui comis voiajor;
• Oblomov;
• Noiembrie;
• Cafeneaua;
• Burghezul gentilom;
• Scaunele.

Am avut placerea sa vad o piesa de teatru care mi-a placut foarte mult. ‘Iubiri Interzise’ s-a pus in scena si azi la Sala Amfiteatru de la TNB unde l-am vazut jucand iar pe Marius Bodochi, si alaturi de el, intr-un rol care l-a ajutat sa se exprime atat de bine, pe Marius Manole.

Partea a doua mi s-a parut mai reusita pentru ca a abordat tema unei iubiri imposibile intre frati, iar frustrarile create de viata nefericita din cadrul unui triunghi amoros nu puteau culmina decat prin ..:)