Litere albe

Browsing the tag inspiratie

Când ești persoană publică îți asumi mai multe riscuri și cu siguranță că ajungi să ai și anumite dezavantaje. Cel mai însemnat mi se pare cel al privării vieții private.

Și atunci cum reușesc anumiți oameni să își manifeste propriile talente plecând tocmai de la picanteriile din viețile lor prea puțin liniștite. đe pildă, Pink a lansat un videoclip al cărei teme e inspirată din despărțirea de Carey Hurt, soțul său. Versurile sunt mai mult decât contradictorii, iar finalul este tipic artistei…

Piesa îmi place și ste ca si cum aș citi o carte, iar apoi mi-ar parea rau că am văzut filmul pentru că nu se mai ridică la așteptările mele.

Mă miră faptul că și o persoană ca ea, care mereu a condamnat aceasta formă ieftină, prozaică de publicitate a ajuns o consumatoare fidelă ei.

Tagged with , , ,

Să fii un critic atât de aspru al propriilor scrieri și in același timp să fii desăvârșit în a îi explica pe ceilalți scriitori.

Mircea Eliade este revoltător de obiectiv și usurința cu care sesizează la fel de bine esențele anumitor scrieri precum și hibele, luciditatea cu care spune adevăruri deloc plăcute, iar mai apoi lesniciunea cu care surprinde ceea ce este definitoriu pentru un mare creator de operă; de toate acestea ne putem bucura în ‘Insula lui Euthanasius’, carte pe care până și Eliade o recunoaște cu plăcere ca aparținându-i.

Am deschis seria lecturilor din plăcere cu ‘Romanul adolescentului miop’. Cu greu încerc sa mă apropii de eseurile filozofice, categoriile în care încadrez diferitele post-uri fiind inspirate chiar din anumite opere literare semnate de acest gânditor si filozof român.

Tagged with , , ,

Am ascultat atât de mult ‘Viva La Vida’ a celor de la Coldplay și acum îmi este dat să aflu și care le-a fost ‘muza’: ‘If I Could Fly’, piesa instrumentală ce aparține chitaristului Joe Satriani încă din 2004…

Seamănă?!

Tagged with , ,