Litere albe

In ultimii 2 ani nu am avut flerul sa simt  care este ‘Cel mai bun film’ al anului…

Cel mai mult m-a impresionat ‘Inglorious Bastards’ si chiar nu ma intereseaza acuzatiile de plagiat aduse lui Tarantino; daca e pe asa, ‘Avatar’ putea foarte bine sa se numeasca ‘Pocahontas cea albastra’.

Nimic nu mi s-a parut stralucit la Kathryn Bigelow si cu toate aceste ea si Sandra Bullock au atras poate cele mai multe priviri in acea seara.

La Bullock era atat de evidenta victoria incat Meryl Streep nici nu s-a mai chinuit sa para surprinsa. Oricum, coincidenta a facut ca tot ea sa primeasca si Zmeura cu o seara inainte, fapt ce i-a atras si pe votantii inca indecisi….ca asa-i IN Hollywood.

Dupa Syriana, vroiam ca George Clooney sa plece iar cu Oscarul, nu de alta dar il vad atat de rar si vreau sa primeasca mai mult decat un rol pe an.

‘Up’ m-a plictisit teribil,  dar baloanele erau asa de frumos coloraaatee…

In ‘Up In The Air’ cele doua personaje feminine au jucat roluri diametral opuse si pentru ca era nevoie de ceva impresionant chiar si pentru un rol secundar, a castigat  Mo’Nique.

Inchei prin a spune ca actorul anului a fost pentru mine Christoph Waltz  si ca abia astept sa-l revad pentru ca ma tem ca vocea lui reala este chiar cea din film:))

Nu știu în ce se va transforma acest blog; scriu tot mai mult despre filme…

În fine, țin să spun că am avut răbdarea de a a vedea ‘The Curious Case of Benjamin Button’ în toată splendoarea sa la cinema (pentru a savura fiecare imagine oferită de cele trei lungi, dar colpeșitoare ore) și în acest timp am ajuns la o concluzie: că pentru a  câștiga Oscarul, un actor trebuie să aibă parte de foarte mult noroc; trebuie să joace mult mai bine decât ceilalți colegi de platou și trebuie să iasă  în evidență prin simpla apariție în cadru.

Totul pare să fie construit în așa fel încât să îi reliefeze trăsăturile, să ne suscite interes îndeosebi în privința destinului său, fiind singurul care strălucește dincolo de ecran.

Emoționantul film în cauză, câștigător a trei Oscaruri mai puțin importante, aduce în prim-plan doi actori cu prestații ireproșabile; dacă începutul a fost dedicat obișnuirii cu imaginile minuțios făurite, pe măsură ce Brad Pitt si Cate Blanchett apăreau împreună, îmi era greu să hotărăsc pe cine să admir mai mult și trăirile căruia dintre ei să mi le transpun mie.

Pentru mine este un film de nota 10, care însă a avut parte de tot sprijinul pentru a atinge această performanță.

Ca în fiecare an, luna februarie mă găsește sub febra Oscarurilor (care se vor decerna pe data de 22 a acestei luni).

La fel ca anul trecut, vin cu propuneri în ceea ce privește câștigatorii râvnitei statuete, bineînțeles în condițiile nevizionării nici pe departe a tuturor filmelor ce așteaptă să intre în istorie.

Nominalizările:

1. Cel mai bun film: “The Curious Case of Benjamin Button”, “Frost/Nixon”, “Milk”, “The Reader”, “Slumdog Millionaire”;
2. Cele mai bune efecte speciale: “The Curious Case of Benjamin Button”, “The Dark Knight”, “Iron Man”.
3. Cel mai bun actor: Richard Jenkins - “The Visitor”, Frank Langella - “Frost/Nixon”, Sean Penn - “Milk”, Brad Pitt - “The Curious Case of Benjamin Button”, Mickey Rourke - “The Wrestler”;
4. Cea mai buna actriță: Anne Hathaway - “Rachel Getting Married”, Angelina Jolie - “Changeling”, Melissa Leo - “Frozen River”, Meryl Streep - “Doubt”, Kate Winslet - “The Reader”;
5. Cel mai bun regizor: Danny Boyle - “Slumdog Millionaire”, Stephen Daldry - “The Reader”, Clint Eastwood - “Changeling”, David Fincher - “The Curious Case of Benjamin Button”, Ron Howard - “Frost/Nixon”;
6. Cel mai bun actor - rol secundar: Josh Brolin - “Milk”, Robert Downey Jr. - “Tropic Thunder”, Philip Seymour Hoffman - “Doubt”, Heath Ledger - “The Dark Knight”, Michael Shannon - “Revolutionary Road”;
7. Cea mai buna actriță - rol secundar: Amy Adams - “Doubt”, Penelope Cruz, “Vicky Cristina Barcelona”, Viola Davis - “Doubt”, Taraji P. Henson - “The Curious Case of Benjamin Button”, Marisa Tomei - “The Wrestler”;
8. Cel mai bun scenariu adaptat: Eric Roth si Robin Swicord  - “The Curious Case of Benjamin Button”; John Patrick Shanley - “Doubt”; Peter Morgan - “Frost/Nixon”; David Hare - “The Reader”; Simon Beaufoy - “Slumdog Millionaire”;
9. Cel mai bun scenariu original: Courtney Hunt - “Frozen River”; Mike Leigh - “Happy-Go-Lucky”; Martin McDonagh - “In Bruges”; Dustin Lance Black - “Milk”; Andrew Stanton , Jim Reardon si Pete Docter - “WALL-E”;
10. Cel mai bun film de animație: “Bolt”; “Kung Fu Panda”; “WALL-E”;
11. Cel mai bun machiaj: “The Curious Case of Benjamin Button”, “The Dark Knight”, “Hellboy II: The Golden Army”.
12. Cele mai bune costume: “Australia”, “The Curious Case of Benjamin Button”, “The Duchess”, “Milk”, “Revolutionary Road”;
13. Cea mai bună scenografie: “Changeling”, “The Curious Case of Benjamin Button”, “The Dark Knight”, “The Duchess”, “Revolutionary Road”;
14. Cea mai bună imagine: “Changeling”, “The Curious Case of Benjamin Button”, “The Dark Knight”, “The Reader”, “Slumdog Millionaire”;
15. Cea mai bună coloană sonoră: “The Curious Case of Benjamin Button” - Alexandre Desplat; “Defiance” - James Newton Howard; “Milk” - Danny Elfman; “Slumdog Millionaire” - A.R. Rahman; “WALL-E” - Thomas Newman;
16. Cel mai bun cântec: “Down to Earth” - “WALL-E”, ” Jai Ho” - “Slumdog Millionaire”; “O Saya” - “Slumdog Millionaire”;

Ceea ce am marcat nu reprezintă preferințele mele; m-aș bucura foarte mult să aud speech-ul de mulțumire pentru obținerea unui Oscar în cazul lui Meryl Streep (care are deja 2) sau al lui Frank Langella.

Cine vreți să ia trofeul?

Cât de ușor este să creezi ceva magnific, inspirându-te din viața reală, din tot ce poate oferi ea mai lugubru.

Este vorba despre un film care a făcut mai mult decât toate campaniile din școli la care am participat, la care trebuia să explic celor de vârsta mea cât de bine este să fii informat asupra îngrozitorului deznodământ pe care oricine care devine într-o formă sau alta dependent îl poate avea.

Drogurile, spre exemplu, constituie modalitatea cea mai simplă de a acapara tinerii, de a-i ameți pentru ca mai apoi să îi tranforme în animalicii de care cu toții de temem.

Dintotdeauna s-a purtat lupta cu propriile porniri, cu frenetica încercare de a nu ieși din tipare, de a ne depărta de tot ce este anormal pentru a atinge echilibrul. De ce? Poate pentru că adevărul este că suntem extrem de fragili, că ne temem de scânteia care să ne perturbe liniștitul drum si care să ne marcheze iremediabil.

Există temeiuri pentru care noi continuăm senini acest drum; persoane/îndatoriri care necesită rezolvare, depindem de ceva.

Este un film care pune semne de întrebare le fel de bine la 16 ani precum o face la 60.

Dacă aș putea, l-aș proiecta în școli; sunt imagini care influențează mai mult decât ore de discuții pe seama diferențierii drogurilor; este realitatea noastră. Urmăriți ‘Requiem for a Dream’.

Uneori am impresia că anumite filme încearcă să vină cu detalii multe despre un anumit eveniment, ce face tema peliculei de altfel, tocmai pentru a crea acel mister legat de exacta derulare a lucrurilor, pentru ca și un cunoscător al subiectului să se simtă depășit și să aștepte cu interes un final care în principiu nu îi este nicidecum străin.
Există și filme care, deși folosesc acest truc aducător de suspans și ne stârnesc firescul interes față de soarta eroului, pun accent pe transmiterea unui mesaj simplu - nonverbal și nu numai; prin emfaze presărate în momente cheie ale filmului care sensibilizează auditoriul.

Urmărind ‘Operațiunea Valkyrie’ nu am putut să nu apreciez superba mise-en-scene, însă ceea ce nu voi avea cum să uit este motivul pentru care s-a făcut până la urmă filmul; pentru a înceta să mai generalizăm și să realizăm că nu demult au existat oameni care au fost în poziția de a schimba cursul istoriei și care au avut determinarea și hotarârea să facă totul, cu prețul vieții lor.

Și cu toate că de cele mai multe ori încercările au fost sortite eșecului, acestea un format temelia pentru ceea ce a constituit eliberarea de mai apoi.

Am observat că filmele autobiografice continuă să fie făcute cu aceeași intensitate și de fiecare dată este nevoie de o atentă căutare a unui actor suficient de carismatic, veridic, care să preia dificila datorie de a fi întruchiparea unei notorietăți.
Acesta are deja o imagine formată în mințile tuturor și acum el trebuie doar să ne confirme statutul din prezent sau să ne șocheze prin întâmplări sau reacții cât se poate de noi.
Personajul este în așa măsură conturat încât nu lasă loc unei căi de mijloc, la final trebuie să fie îndragit sau să provoace dispreț.
Cum aceste filme nu se fac ca să nu ne marcheze, de cele mai multe ori trăsaturile sunt hiperbolizate, de la machiavellic, el ajungând să provoace milă, pentru ca în cele din urmă să ne impresioneze.

Urmărind ‘Frost/Nixon’ am ajuns sa cred că unii actori sunt făcuți pentru astfel de roluri, ei neieșind în evidență prin propriile calități, ci acestă întruchipare aproape întocmai cu o anume personalitate să constituie în cazul lor calea spre adevăratul succes.

Am mai urmărit filme în care a jucat Frank Langella, dar până să aibă trăsăturile complexe ale lui Nixon din film, nu pot spune ca l-am remarcat cu adevărat.

Helen Mirren a luat Oscarul pentru impecabilul său rol din ‘The Queen’ abia la 62 de ani.

Aș vrea să văd un film nou românesc cu interpretări ca pe vremuri…

Cele mai îndrăgite filme sunt de departe cele realizate de americani. Unul din clișeele acestora este cel al luptei dintre două forțe, toate culminând prin învingerea binelui, de partea căruia ne aflăm încă de la început.

Deseori m-am întrebat cum de un film făcut de ei poate aborda o temă cum ar fi războiul din perspectiva celor care în realitate nu sunt nici mai mult, nici mai puțin decât înșiși inamicii. Le consider incredibile și le situez în fruntea clasamentului meu în ceea ce privește preferințe în alegerea unui film.

Acestea care se opun așadar atacului americanilor si războiului în general constituie reale lecții de istorie, însă din păcate ele se pierd în marea masă a filmelor pro-america, rasiste, împotriva popoarelor slabe din punct de vedere economic, dar cu resurse inimaginabile de care trebuie să se profite. Sunt filme comandate și plătite chiar de către liderii acestei mari puteri, iar noi ajungem să le considerăm, tocmai, valoroase, veridice și, evident, le apreciem foarte mult, cu toate că poziția nostră de simpli spectatori, nicicând de ‘jucători’, ar trebui să ne ofere libertatea de a face diferența între ce este cu adevărat uman în acest haos.

Recomand ‘Body Of Lies’, un film echilibrat, care ne oferă acțiune pe un fond ideal pentru că se apropie în sfârșit de adevăr, sau mai precis de ceea ce trebuie noi să avem clar atunci când vine vorba de două forțe a căror putere ne copleșește și față de care nici cei mai puternici oameni în stat nu au habar unde ar trebui să ne situeze.

P.S. Și de acestă data îi țin pumnii lui ‘Ferris’ în seara decernării Premiilor Oscar:)

Nu m-a mirat să aflu că filmele românești se scot încet, încet, din grila cinematografelor de la noi.

Motivul este simplu; nu se prea găsesc spectatorii interesați de tipul acesta de filme. Și zic ‘tipul’ pentru că, din ceea ce am constatat referitor la producțiile noi românești, subiectele se aseamănă izbitor între ele. Îmi este greu să mai cred că regizorii se copiază, îi suspectez de creearea unui front cumun pentru o cauză (=temă) stupidă.

Normal că cel mai premiat și cunoscut (de către tineri) film românesc a fost vizionat suficient cât să reziste mai mult de două săptamâni in sălile de cinema.

Rgizorii aduc nume mari in distribuție și totuși, filmele nu au succes?? Da, pentru că tinerii nu îi (re)cunosc, deci nu țin în mod special să îi vadă, iar mulți dintre cei care îi cunosc preferă oricând atmosfera si acțiunea pe care mai toate filmele americane o oferă, în locul a ceva din trecut, ponosit, o jignire adusă nouă care în cele din urmă, din păcate sau nu, suntem români.

‘Boogie’ este ridicat la rang înalt și se vrea a fi catalogat drept filmul anului; ce ne facem cu ‘Restul e tăcere’, minunata excepție, cu încasări fabuloase, care ‘a prins’ până și la noi?

Minunat film, impecabil rolul lui Dustin Hoffman de frate autist. Pana si cel mai dornic de inavutire tanar reuseste sa puna mai presus de bani stransa legatura in care ajunge sa se afle cu ‘noul’ sau frate, descoperit dupa mai bine de 20 de ani.

Naturaletea se resimte in toate de-a lungul peliculei:-Nu te fortezi sa il crezi pe Cruise ca intr-adevar ajunge sa tina la specialul sau frate, acesta din urma avand o influenta uluitoare asupra sa;

-Hoffman, geniul (cu handicap, insa) nu iti trezeste nicio secunda mila; este adorabil si scoate la iveala multe calitati ale autistilor.

Multe filme cu acesta tema, putine interpretari atat de simple; desavarsit rolul. Pe deplin meritate cele 4 Oscaruri si nu numai.

Fiind miercuri, mi-am propus sa nu pierd si de data asta ocazia sa merg la film; asa ca m-am hotarat sa vad ‘Mamma Mia!’ pentru simplul motiv ca joaca Meryl Streep si ca macar o mai admir putin, daca filmul in sine se va dovedi a fi siropos.

Daca nota pe care o are pe IMDB e destul de buna si te indeamna sa mergi sa il vezi, pot sa spun ca nu am am fost foarte incantata; pe jumatate musical, te ameninta la cateva minute cu cate o prestatie a fiecarui personaj in parte. Momentele alese pentru aceste intrari nefiind din cele mai inspirate,  ajungi sa le intuiesti si nu iti ramane decat sa astepti sa se termine cat mai repede.

Finalul a venit in forta; Pierce Brosnan si a sa voce (not) au incheiat apocaliptic parca seria de exagerari (zic eu), dar si de interpretari de rol nu atat de multumitoare.

Meryl Streep a salvat filmul, l-a prins in valul sau atat de original si de pretios. Secventele cu ea erau spontane, iar nimic din ce rostea, canta sau dansa nu ma deranja, ba din contra, imi confirmau talentaul sau nemarginit, lasat cel mai bine sa se exprime tocmai in astfel de situatii usor jenante.

In dreptul Directorului executiv se afla numele lui Tom Hanks (who would have thought).

P.S. O doamna de langa a plans atat de mult la acest film…:)