Cât de multă nevoie avem de acele momente doar pentru noi? Cât de des dorim să ne oprim pentru a ne asculta puțin?

Ce avem să ne spunem când rămânem singuri? Oare tot noi trebuie să vorbim? E bine să rupem tăcerea sau să ne liniștim de-a binelea și să nu ne pese că doar stăm?

Am realizat că toate aceste întrebări nu-și mai au rostul dacă te afli într-un loc prielnic ție. Acomodarea vine de la sine, nu-ți rămâne decât să respiri.

Niciodată nu m-am putut relaxa în ‘oraș’. Am încercat de data aceasta un colț de plajă, cândva izolat întru totul. S-a dovedit a fi asemeni locurilor unde te duci să te rogi; care, indiferent ce s-ar petrece acolo, îți aduce inefabila liniște.

Și ce simplu e să îți vorbești atunci…