Litere albe

Să fii un critic atât de aspru al propriilor scrieri și in același timp să fii desăvârșit în a îi explica pe ceilalți scriitori.

Mircea Eliade este revoltător de obiectiv și usurința cu care sesizează la fel de bine esențele anumitor scrieri precum și hibele, luciditatea cu care spune adevăruri deloc plăcute, iar mai apoi lesniciunea cu care surprinde ceea ce este definitoriu pentru un mare creator de operă; de toate acestea ne putem bucura în ‘Insula lui Euthanasius’, carte pe care până și Eliade o recunoaște cu plăcere ca aparținându-i.

Am deschis seria lecturilor din plăcere cu ‘Romanul adolescentului miop’. Cu greu încerc sa mă apropii de eseurile filozofice, categoriile în care încadrez diferitele post-uri fiind inspirate chiar din anumite opere literare semnate de acest gânditor si filozof român.

Hotărându-mă să downloadez o carte despre care vroiam să aflu mai multe informații, am sesizat că și editura Polirom oferă acum pe site-ul său posibilitatea de a le salva în calcula.

Dacă până nu demult unii dintre noi se plângeau că le este greu să gasească anumite cărți pe internet, ei pot răsfoi acum aproape orice volum la orice oră și fără a îi costa vreun leu.

Este o veste foarte bună, sunt sigură că majoritatea librăriilor mari vor saluta acestă idee.

Pe mine mă bucură ușurința cu care pot ajunge la informație, de multe ori fiind nevoită să mă duc să cumpăr o carte cu toate dacă aveam nevoie doar de anumite deltalii din ea. Rămân însă de părere ca nimic nu se compară cu micul univers creat în urma citirii unei cărți pe care o poți răsfoi și o poți pune apoi în locul dorit din raft.

Internetul ne ajuta să evoluăm, rămâne de văzut doar daca va reuși să ne dezobișnuiască de tabieturi și să ne surprindă sub alte forme, mai acaparatoare.

Este impresionant interesul pe care românii îl acordă în ultima vreme achiziționării într-un timp cât mai scurt a câtorva rânduri bune de cărți din cele mai frumoase și lucioase.

‘Cotidianul’ a fost deschizător de drumuri în acest sens; o serie de oameni avizați propunea un titlu care merita să fie distribuit săptămânal o dată cu ziarul. Nu achiziționai cele mai bune cărți din punct de vedere calitativ, dar ca și pasionat de lectură, puteai să îți creezi astfel ieftin și relativ repede propriul univers literar.

‘Adevărul’ vine cu o colecție serioasă: o sută de cărți din toate colțurile lumii învelite în piele ecologică; este cea mai bună alegere a celor care vor să se bucure de ‘câțiva metri de coperte’, care de data aceasta pot avea și un oarecare conținut, aliniate frumos, care dau excelent în biblioteca nouă, înconjurată însă de aparatele de ultimă generație care o vor eclipsa, desigur, în cele din urmă…

P.S. Încercati să dați ceva bani în plus vânzătorilor de la chioșcuri dacă vreți neapărat și ‘Marile speranțe’, căci e păcat să nu aveți și prima carte din colecție, care, paradoxal, se ditribuie gratuit…

Îmi place să văd că tot mai mulți tineri își aștern impresiile despre orice intră din sfera lor de interes. La prima vedere, pare cea mai ușoară formă de exprimare și este privită cu mare scepticism de către persoanele cu un vast bagaj cultural.

Însă, dacă ne gândim cât de tipicari am ajuns să fim când vine vorba de ceea ce oferim noi, ca persoană, celor din jur și când lupta pentru a scoate tot ce e mai frumos la iveală pentru a ne face observați și îndrăgiți este mai aprigă acum decât a fost vreodată, îmi vine greu să cred că măcar aceste minime împartășiri care ne fac unici în infinita ‘lume internetică’ nu au la bază un anume timp de meditare, o anume disponibilitate de moment față de subiectul expus.

Aprob orice scriere a  unui om și încurajez pe oricine să încerce să se deschidă, totul trebuie însă pus sub semnul unei intense căutări lăuntrice, sau și mai bine, să aibă drept surse scrierile altora, ale celor consacrați, pe care noi, tinerii, avem șansa să îi descoperim în lumea aceasta a nostră (pentru că tot noi suntem ‘vinovați’ de acestă simplificare a căii până a ajunge la orice creator de operă) fără a mai fi nevoiți să căutăm în bibliotecile vechi ale părinților..

Mâine va fi ultima zi în care veți putea vizita Sala Dalles și veți putea alege din multitudinea de edituri dacă nu ceva ce vă stârnește interesul, măcar una din cărțile pe care vi le doreați pentru că veți găsi reduceri de minim 30%.

Prefer să vorbesc despre Kilipirim si nu despre Gaudeamus pentru că notorietatea și dimensiunile pe care le ia cel din urmă târg de carte sunt evidente.

A fost ocazia perfectă, așadar, pentru a achiziționa printre altele și o carte mult râvnită: ‘Mă numesc Roșu’. Criticii spun că Pamuk merită citit întru totul și sper că acestă primă carte pentru care scriitorul turc a primit Premiul Nobel să îmi stârnească interesul de citi și ‘Zăpada’, ‘Cartea neagră’…

Mi-a plăcut Sala Dalles de data aceasta; muzica și miile de cărți mi-au creat o stare mai plăcută decât o vor face toata luna decembrie brăduții artificiali și cele mai noi modele de globuri care trebuie sa fie musai ‘bordo, cu aspect retro’ iarna aceasta

Vacanta nu e nici pe departe momentul pentru a deschide carti, pentru a rasfoi, pentru a te concentra.

Dupa atata sesiune simteam o aversiune si fata de textura unei foi, tindeam sa ma concentrez prea mult chiar si cand venea vorba de un banal articol..asa ca pur si simplu renuntam. Dupa ce asteptam tot anul clipele acestea libere in care sa reusesc sa ma indentific cu vreun personaj, venea respingerea.

Vacanta e pe sfarsite, si spre marea mea satisfactie, cartea citita in tren, terminata o data cu oprirea acestuia mi-a adus cu atata usurinta placerea de a citi. ‘Umbra’ lui Ismail Kadare venit cand trebuia, tanarul cineast a venit cu subiectul ideal, m-a umplut sufleteste si ii multumesc.

Nu imi pare rau ca nu am gasit in ziua aceea nimic de Pamuk; atemporalul Kadare a readus pesemne magia care lipsea.

In primul rand multumesc Aniei ca m-a numarat printre cei 6 fantastici..

In urma a ceea ce ea a propus, va trebui sa iau cartea care se afla cel mai aproape de mine in momentul asta si sa o deschid la pagina 123, apoi sa caut exact a 5-a fraza si sa le scriu si pe urmatoarele 4 care ii urmeaza acesteia. Sa vedem ce a iesit (asta fara sa fi cautat de fapt una din cartile ‘bune’ pe care le am in biblioteca) :

Chiar vroiam sa scriu ceva despre ‘Viata pe un peron’ a lui Octavian Paler dupa ce as fi terminat-o.. asadar, despre aceasta carte e vorba si regretatul brasovean scria asa la pagina cutare:

‘Simteam ca soarta mea atarna de un fir de par si nu mai indrazneam nici sa respir. Seful imblanzitorilor asculta si el vantul. In clipa urmatoare din coliba isi facu aparitia o femeie imbracata aproape in zdrente, dar zdrentele nu faceau decat sa-i scoata si mai mult in relief frumusetea nerusinata si provocatoare, asa cum in noroi florile sunt si mai stralucitoare uneori.

Era inalta, avea parul scurt, carnea aramie si contrasta violent cu aspectul sordid al imblanzitorilor. Exista ceva exotic in toata fiinta ei de floare echivoca a smarcurilor.

O frumusete tulbure, pacatoasa si perfida ca locurile unde traia, accentuata de mersul lasciv, de tarfa care-si cunoaste farmecele…’

Bun..eu trebuie sa o termin in seara asta:D

PS. Am putini oameni in blogroll dar fie:D  Arunc leapsa catre: Sunshine, Mickey si Thian.

Ma gandeam ca la noi nu exista niciun moment al anului in care sa se faca mare valva pe tema unor carti, nu exista emotiile alegerii unui castigator, un eveniment la care abia astepti sa vezi care sunt nominalizatii si sa te bucuri cand va castiga preferatul tau.

Nu stiu ce ne lipseste ca sa existe ‘un cel mai bun roman romanesc al anului..’ sau mai stiu eu ce. Scriitori avem, iar de notorietatea lor e tot mai mare.

Oricum eu as acorda premiul Nobel romanesc anul acesta nu unei femei de 88 de ani care a dat peste cap toate pariurile britanicilor, ci lui Marin Preda cu ‘Cel mai iubit dintre pamanteni’..da, nu as depasi anii 80.

    Mi-am adus aminte (auzind atatea denumiri la anatomie dupa descoperitori francezi) de ceva ce mi-a zis profesorul Sh legat de asa numita ‘lipograma’; aceasta ar fi un text in care se evita, intentionat, folosirea unei anumite litere.

Culmea este ca un scriitor francez a reusit asta intr-un roman intreg; el nu a folosit deloc litera ‘e’. Eu una nu stiu cat succes a avut aceasta carte (am aflat in prealabil ca se numea ‘La Disparition’) si nici cata lume s-a chinuit sa o citeasca, dar din cate stiu autorul chiar a luat in serios ideea aceasta, semnandu-se: Gorgs Prc..