Litere albe

In ultimii 2 ani nu am avut flerul sa simt  care este ‘Cel mai bun film’ al anului…

Cel mai mult m-a impresionat ‘Inglorious Bastards’ si chiar nu ma intereseaza acuzatiile de plagiat aduse lui Tarantino; daca e pe asa, ‘Avatar’ putea foarte bine sa se numeasca ‘Pocahontas cea albastra’.

Nimic nu mi s-a parut stralucit la Kathryn Bigelow si cu toate aceste ea si Sandra Bullock au atras poate cele mai multe priviri in acea seara.

La Bullock era atat de evidenta victoria incat Meryl Streep nici nu s-a mai chinuit sa para surprinsa. Oricum, coincidenta a facut ca tot ea sa primeasca si Zmeura cu o seara inainte, fapt ce i-a atras si pe votantii inca indecisi….ca asa-i IN Hollywood.

Dupa Syriana, vroiam ca George Clooney sa plece iar cu Oscarul, nu de alta dar il vad atat de rar si vreau sa primeasca mai mult decat un rol pe an.

‘Up’ m-a plictisit teribil,  dar baloanele erau asa de frumos coloraaatee…

In ‘Up In The Air’ cele doua personaje feminine au jucat roluri diametral opuse si pentru ca era nevoie de ceva impresionant chiar si pentru un rol secundar, a castigat  Mo’Nique.

Inchei prin a spune ca actorul anului a fost pentru mine Christoph Waltz  si ca abia astept sa-l revad pentru ca ma tem ca vocea lui reala este chiar cea din film:))

Ne străduim să fim noi cei care ne influențăm alegerile pentru ca ‘destinul’ să nu ne-o ia înainte, decizând el  în numele nostru.

Dintr-o dată veștile ne copleșesc, părțile bune ale unei situații par a fi singurele care se schimbă, noi ramânând singuri cu ce a rămas și fără posibilitatea de a ne spune măcar ‘neimportanta’ părere.

Oricât de temători am fi când vine vorba de viitorul îndepărtat, suntem obișnuiți să ne creăm o linie șerpuită, ștearsă, dar presărată cu gânduri pozitive, în ideea că așa ar cam arăta o viață cât de cât împlinită.

Apar însă nodurile, opririle bruște, care ne amețesc pentru că apar din senin și pentru că aparent ele nu vin cu vești tocmai bune.

Ceea ce mă surprinde întotdeauna este faptul că deși niciodată nu le primesc cu îngăduință, ele constituie de fapt mici revelații, ele mă îndeamnă să mă opresc pentru că dacă până atunci nu realizasem că ceva trebuie să se schimbe, măcar un ajutor mai brutal și evident a fost în măsură a o face.

Ceea ce înclin să cred este că aceste momente sunt marcate pentru fiecare dintre noi, uneori fiind mai bine să nu cautăm să le schimbăm fluxul firesc.

Viața însăși își face propria selecție naturală din timp în timp; noi rămânem simpli spectatori, sau dacă am muncit mai mult, chiar părtași la evoluție.

Așa că aștept liniștită să decidă ea la fel de bine si data viitoare:)

Când vine vorba despre oameni și încercările noastre de a le face pe plac, apare uneori nereușita.

Rămâi cu un gust amar când vezi că ajungi să fii mult mai îngăduitor, mai afabil cu anumiți oameni pentru a te face agreat și nu reușești decât să fii privit cu scârbă sau cu indiferență. Mă gândesc că tocmai acestă luptă cu sine de a ne face plăcuți este responsabilă pentru acest rezultat. În acestă încercare, noi ne schimbăm, devenim falși și asta se simte.

Am citit recent un articol în care o persoană publică dezvăluia ceva simplu și cât se poate de adevărat: că este mult prea greu să ajungi să te faci plăcut de toți, iar dacă nici ție nu îți place în mod deosebit o persoană, încetează a te mai preface pentru că nu faci decât să consumi energie inutil. Așa și este pentru că nu faci decât să încetezi a mai fi tu, a mai fi real, teatrul jucat neaducând aplauzele nimănui.

Cred că suntem un popor care are talentul de a exprima în câteva cuvinte adevăruri care sunt atât de prețioase și capabile să ne scoată din probleme existențiale absolut inutile.

Așa cum se iau marile decizii în viață, adică în locurile si situațiile cele mai ciudate, așa am avut eu revelația asupra ceea ce ar trebui să aleg drept specializare.

Întotdeauna îmi pun problema daca nu cumva o parte din trecut este de fapt cea care guvernează preferințele din prezent. Pesemne că singura formă de a depăși anumite momente care m-au marcat ar fi așadar confruntarea.

Bineînțeles că în momentul de față și în următorii trei ani contează prea puțin ce simt că îmi place, în ce direcție sunt dispusă a îmi petrece orele de studiu, cărui domeniu medical îmi doresc să mă dedic în cele din urmă.

Ce ‘bine’ gândesc străinii care își educă proprii copii așa cum își doresc, făcându-i să creadă încă de mici că meseria tatălui este cea mai interesantă și pe măsură ce cresc sunt uimiți să constate că aceasa nu reprezintă nimic altceva decât propriul lor vis.

Putem trăi si noi așa (cu toate că mai avem mult până să stăpânim asemenea forme de manipulare), dar putem să și ne privim mai atent, să conștientizăm ceea ce ne trezeste interesul, ce abilități avem și să ne modelăm chiar noi spre o anume direcție, pentru ca meseria apoi aleasă să nu fie o dezămăgire.

Încercând să găsesc în primul rând în mine răspunsurile asupra viitorului. Sper ca acesta să mă afle măcar împăcată cu ideea că rândurile scrise acum au fost un vis, o introspecție care nu are finalul de atunci, dar este punctul de plecare al unei alegeri pe care nu o regret.

Ajungi într-un mediu dominat de oameni eminamente pedanți si îți dorești să te integrezi cum se cuvine, să nu faci notă discordantă, iar dacă se poate, să surprinzi printr-o intervenție care să te facă observat.

E deranjant să auzi spre exemplu la teatru tot felul de replici spuse pentru a impresiona, care nu fac decât să arate că mesajul piesei a fost distorsionat. Cel mai rău este că astfel de păreri vor ajunge la urechile mai multor persoane care vor crede aceste neadevaruri.

Este firesc să existe și dezaprobări în ceea ce privește anumite aspecte ale calității unui act (care este marcat de spontaneitate); de la actori, la mis-en-scene, la nesincronizări ce nu au putut fi mascate, dar vorbele mari nu își au locul într-un loc în care orice fel de exprimare este posibilă. Nu te poți considera un iubitor al anumitor genuri de repezentații, al unei anumite actegorii de actori, arta trebuie privită, ca orice alt domeniu, în primul rând în ansamblul său, iar detaliile trebuie lăsate mai la urmă.

În altă oridine de idei, este excelent să vezi lumea stând la rând ore întregi pentru un bilet la teatru; este un semn că sensibiliatea este departe de a fi superfluă, lumea continuând să o caute și sa o pună pe piedestalul binemeritat.

Nu știu în ce se va transforma acest blog; scriu tot mai mult despre filme…

În fine, țin să spun că am avut răbdarea de a a vedea ‘The Curious Case of Benjamin Button’ în toată splendoarea sa la cinema (pentru a savura fiecare imagine oferită de cele trei lungi, dar colpeșitoare ore) și în acest timp am ajuns la o concluzie: că pentru a  câștiga Oscarul, un actor trebuie să aibă parte de foarte mult noroc; trebuie să joace mult mai bine decât ceilalți colegi de platou și trebuie să iasă  în evidență prin simpla apariție în cadru.

Totul pare să fie construit în așa fel încât să îi reliefeze trăsăturile, să ne suscite interes îndeosebi în privința destinului său, fiind singurul care strălucește dincolo de ecran.

Emoționantul film în cauză, câștigător a trei Oscaruri mai puțin importante, aduce în prim-plan doi actori cu prestații ireproșabile; dacă începutul a fost dedicat obișnuirii cu imaginile minuțios făurite, pe măsură ce Brad Pitt si Cate Blanchett apăreau împreună, îmi era greu să hotărăsc pe cine să admir mai mult și trăirile căruia dintre ei să mi le transpun mie.

Pentru mine este un film de nota 10, care însă a avut parte de tot sprijinul pentru a atinge această performanță.

Ca în fiecare an, luna februarie mă găsește sub febra Oscarurilor (care se vor decerna pe data de 22 a acestei luni).

La fel ca anul trecut, vin cu propuneri în ceea ce privește câștigatorii râvnitei statuete, bineînțeles în condițiile nevizionării nici pe departe a tuturor filmelor ce așteaptă să intre în istorie.

Nominalizările:

1. Cel mai bun film: “The Curious Case of Benjamin Button”, “Frost/Nixon”, “Milk”, “The Reader”, “Slumdog Millionaire”;
2. Cele mai bune efecte speciale: “The Curious Case of Benjamin Button”, “The Dark Knight”, “Iron Man”.
3. Cel mai bun actor: Richard Jenkins - “The Visitor”, Frank Langella - “Frost/Nixon”, Sean Penn - “Milk”, Brad Pitt - “The Curious Case of Benjamin Button”, Mickey Rourke - “The Wrestler”;
4. Cea mai buna actriță: Anne Hathaway - “Rachel Getting Married”, Angelina Jolie - “Changeling”, Melissa Leo - “Frozen River”, Meryl Streep - “Doubt”, Kate Winslet - “The Reader”;
5. Cel mai bun regizor: Danny Boyle - “Slumdog Millionaire”, Stephen Daldry - “The Reader”, Clint Eastwood - “Changeling”, David Fincher - “The Curious Case of Benjamin Button”, Ron Howard - “Frost/Nixon”;
6. Cel mai bun actor - rol secundar: Josh Brolin - “Milk”, Robert Downey Jr. - “Tropic Thunder”, Philip Seymour Hoffman - “Doubt”, Heath Ledger - “The Dark Knight”, Michael Shannon - “Revolutionary Road”;
7. Cea mai buna actriță - rol secundar: Amy Adams - “Doubt”, Penelope Cruz, “Vicky Cristina Barcelona”, Viola Davis - “Doubt”, Taraji P. Henson - “The Curious Case of Benjamin Button”, Marisa Tomei - “The Wrestler”;
8. Cel mai bun scenariu adaptat: Eric Roth si Robin Swicord  - “The Curious Case of Benjamin Button”; John Patrick Shanley - “Doubt”; Peter Morgan - “Frost/Nixon”; David Hare - “The Reader”; Simon Beaufoy - “Slumdog Millionaire”;
9. Cel mai bun scenariu original: Courtney Hunt - “Frozen River”; Mike Leigh - “Happy-Go-Lucky”; Martin McDonagh - “In Bruges”; Dustin Lance Black - “Milk”; Andrew Stanton , Jim Reardon si Pete Docter - “WALL-E”;
10. Cel mai bun film de animație: “Bolt”; “Kung Fu Panda”; “WALL-E”;
11. Cel mai bun machiaj: “The Curious Case of Benjamin Button”, “The Dark Knight”, “Hellboy II: The Golden Army”.
12. Cele mai bune costume: “Australia”, “The Curious Case of Benjamin Button”, “The Duchess”, “Milk”, “Revolutionary Road”;
13. Cea mai bună scenografie: “Changeling”, “The Curious Case of Benjamin Button”, “The Dark Knight”, “The Duchess”, “Revolutionary Road”;
14. Cea mai bună imagine: “Changeling”, “The Curious Case of Benjamin Button”, “The Dark Knight”, “The Reader”, “Slumdog Millionaire”;
15. Cea mai bună coloană sonoră: “The Curious Case of Benjamin Button” - Alexandre Desplat; “Defiance” - James Newton Howard; “Milk” - Danny Elfman; “Slumdog Millionaire” - A.R. Rahman; “WALL-E” - Thomas Newman;
16. Cel mai bun cântec: “Down to Earth” - “WALL-E”, ” Jai Ho” - “Slumdog Millionaire”; “O Saya” - “Slumdog Millionaire”;

Ceea ce am marcat nu reprezintă preferințele mele; m-aș bucura foarte mult să aud speech-ul de mulțumire pentru obținerea unui Oscar în cazul lui Meryl Streep (care are deja 2) sau al lui Frank Langella.

Cine vreți să ia trofeul?

Cât de ușor este să creezi ceva magnific, inspirându-te din viața reală, din tot ce poate oferi ea mai lugubru.

Este vorba despre un film care a făcut mai mult decât toate campaniile din școli la care am participat, la care trebuia să explic celor de vârsta mea cât de bine este să fii informat asupra îngrozitorului deznodământ pe care oricine care devine într-o formă sau alta dependent îl poate avea.

Drogurile, spre exemplu, constituie modalitatea cea mai simplă de a acapara tinerii, de a-i ameți pentru ca mai apoi să îi tranforme în animalicii de care cu toții de temem.

Dintotdeauna s-a purtat lupta cu propriile porniri, cu frenetica încercare de a nu ieși din tipare, de a ne depărta de tot ce este anormal pentru a atinge echilibrul. De ce? Poate pentru că adevărul este că suntem extrem de fragili, că ne temem de scânteia care să ne perturbe liniștitul drum si care să ne marcheze iremediabil.

Există temeiuri pentru care noi continuăm senini acest drum; persoane/îndatoriri care necesită rezolvare, depindem de ceva.

Este un film care pune semne de întrebare le fel de bine la 16 ani precum o face la 60.

Dacă aș putea, l-aș proiecta în școli; sunt imagini care influențează mai mult decât ore de discuții pe seama diferențierii drogurilor; este realitatea noastră. Urmăriți ‘Requiem for a Dream’.

Deschid televizorul după multă vreme și mă izbește valul de informații despre paranormal, despre energii și influențele lor în rândul oamenilor.

Și atunci, ca viitor medic, de ce să nu mă încred în medicina tradițională, să fac ce fac acești oameni adică să îmi trădez inevitabilul traseu, credințele firești care mă definesc ca ființă.

Oare toate puseele acestea de forțe din exterior care pun stăpânire pe corpul nostru, lăsându-ne dezarmați și permițându-le să ne ia și să ne poarte oriunde (căci, mai puternice decât noi, reușesc să ne stăpânescă întru totu) nu contravin și ne și depărtează viclean și atât de simplu de calea cea adevărată?

Oare dacă suntem dornici să ne extindem mai întâi aria cunoștințelor și, bineînteles, mai apoi și pe cea a propriilor convingeri-întotdeauna noile descoperiri sunt mult mai atrăgătoare decât cele care ne-au creat și definit atâta timp-, nu facem decât să pătrundem într-o lume pe care doar o intuim, nu avem puterea de a îi cuprinde toate înțelesurile, iar tainele sale (care pe noi ne animă) dezvăluie poate numeroase ‘amânunte’ care nu ne convin și ne debusoleză și mai mult, tocmai acum când fervoarea, năzuințele de autocunoaștere ating cote maxime.

Prin natura noastră tindem să căutăm și să facem intropsecții tot mai dese pentru a descoperi mai multe date ‘materiale’, palpabile, care să ne confirme că poate valorăm si că nu suntem vremelinici, perenitatea fiind macar abordabilă, însă ce ne facem când ceea ce căutam era de la început accesibil nouă și că tot acolo, în final de vom bucura de liniștea care sa nu mai aibă nevoie de nicio consfințire.

ONU a declarat Anul 2009 drept Anul International al Astronomiei și prin urmare Sibiul începe seria evenimentelor ce se vor desfășura în România prin lansarea unor rachete si a unui balon în Piata Mare a orașului.

În urmă cu 400 de ani Galileo Galilei a reușit să facă uluitoare decoperiri astronomice care au revoluționat concepțiile acelor vremuri, el fiind cel care a lansat pentru prima dată o lunetă către cer pentru a studia astrele.

Este incredibilă intuiția marilor descoperitori și mai ales tăria cu care au crezut în adevărul ce se afla în spatele ideilor lor. Oare dacă lumea ar fi primit de fiecare dată fără tăgadă datele (care acum ni se par firești și care pe prea puțini dintre noi ne mai determină să reflectăm asupra veridicității lor) cât de rapid ar fi evoluat omenirea?