Browsing the topic Shambala
Cât de multă nevoie avem de acele momente doar pentru noi? Cât de des dorim să ne oprim pentru a ne asculta puțin?
Ce avem să ne spunem când rămânem singuri? Oare tot noi trebuie să vorbim? E bine să rupem tăcerea sau să ne liniștim de-a binelea și să nu ne pese că doar stăm?
Am realizat că toate aceste întrebări nu-și mai au rostul dacă te afli într-un loc prielnic ție. Acomodarea vine de la sine, nu-ți rămâne decât să respiri.
Niciodată nu m-am putut relaxa în ‘oraș’. Am încercat de data aceasta un colț de plajă, cândva izolat întru totul. S-a dovedit a fi asemeni locurilor unde te duci să te rogi; care, indiferent ce s-ar petrece acolo, îți aduce inefabila liniște.
Și ce simplu e să îți vorbești atunci…
L-am revăzut recent pe Dan Puric jucând, umplând scena așa cum îi este atât de ușor să o facă și mi-a plăcut.
‘Don Quijote’ reprezintă cu siguranță transpunerea pas cu pas a întregii sale concepții despre lume, văzută poate prin ochii unui om naiv care încearcă să schimbe lumea.
Nu mă miră că la cei 50 de ani ai săi este eminamente strălucit în prestație, fizicul fiind cel care îl ajută să atingă perfecțiunea. Tinerii din jurul său sunt încă eclipsați de naturalul gesturilor sale care atrage încă toate privirile asupra sieși. Cred că așa cum Olga Tudorache sau Radu Beligan sunt fără cusur si prin actul lor se deschid întru totul odată ajunsi pe scenă, așa și pururea tânarul Dan Puric se dedă nouă, cu riscul unei expuneri la limita omenescului.
Și pentru cei mai sceptici privind complexitatea sa, există și câteva cărți scrise de pantomim pentru că DA, el poate și așa ceva!
Oare cum este să stai pe plajă și să asculți, să cânte chiar lângă tine Goran Bregovic?
Neinspirată alăturarea cu cel mai important moment religios al creștinătății, însă cum nimic nu este perfect și cum nici nu are rost să ne complicăm viețile cu realizarea unor astfel de clipe, consider că a fost o idee inspirată și mă bucur că am ajuns să gustăm astfel de excentricități.
Concertul Madonnei este următorul pe lista mea, la acesta urmând să și particip.
Uneori ne este atât de ușor să dăm bani pentru lucruri neînsemnate, perisabile, dar când vine vorba să fim părtași la îmbunătățirea sau chiar la salvarea unei vieți devenim reticenți.
În zilele noastre este suficient ca fiecare dintre noi sa facă un minim gest pentru ca în final să se schimbe ceva.
Campania ce se adresează indirect salvării unor copii merită să fie susținută, mai ales că oricine poate să o promoveze într-o formă sau alta, sau chiar să contribuie dând un SMS la 858.
Ce zbuciumat poate părea orașul în care trăiești, mediul care ar trebui să îți ofere locurile de relaxare după care tânjești pentru a-ți recăpăta puterile.
Când ajungi într-un loc cum este Clujul ajungi să te întrebi cum de poate exista o mare de oameni pe chipurile cărora nu se zărește pic de stres, de îngrijorare, care sunt ghidați după un ceas ale cărui ore se scurg cu mult mai încet decât în grăbitul și etern neliniștitul București.
Urmează inevitabila întrebare: De ce nu am dat la facultate în Cluj? De ce am preferat energia (nu neapărat pozitivă) pe care orice particulă a capitalei o trasmite micilor suflete care de multă vreme au încetat să mai statornicească la sfârșit de săptămână în acest loc unde ziua de luni capătă valențe aparte, ajungând cea mai istovitoare și mai greu de străbătut zi.
În Cluj totul este învăluit de aura pe care numai cărțile care amintesc despre vechiul București o mai au, iar aerul vestic te îndeamnă la visare și îți permite să rămâi tu și să nu uiți de liniștea ta (de la Grădina Botanică până la înmiresmatele cafenele putând să îți resfeti simțurile și să te minunezi de frumusețea unui oraș care încă își pastrează valorile).
La Cărturești am putut să regăsesc însă o fărâmă din București și m-am bucurat că peste tot în țară se păstrează aceeași atmosferă de care ajungi să depinzi oarecum pentru că nu te lasă deloc sa o dai uitării. Boemul Cluj.
Cum o fi oare o zi din viața unui muzician? A unui artist? Cât de dependent este acesta de perfecțiune și în ce măsură ajunge să o atingă? Cu siguranță că doar cei implicați pot răspunde la aceste întrebări.
Pusă față în față cu virsuozii (care până deunăzi nu făceau decât să mă îndemne la visare, ei neintervenind decât auditiv la formarea a ceea ce înseamnă în sinea mea muzica) si invadând în sfârșit lumea lor, am amuțit.
Pe lângă răvășitorul bun-gust care frapează chiar și de afară, Ateneul este copleșitor odată ce ajungi să îl descoperi. Nici Casa Poporului nu a avut un asemenea impact vizual asupra mea, iar minuțiozitatea detaliilor alcătuiește un tot de un rafinament desăvârșit.
Unică acestă experiență la care am participat înseosebi cu ochii închiși atunci când a venit vorba de Bethoven și Berliotz pentru simplul motiv că îmi era foarte greu să mă pot concentra când aveam în fața mea imagini care nu mi-au mai fost date privirii până atunci.
Sunt sigură ca expresia ‘Dați un leu pentru Ateneu’ se poate mândri cu un rezultat peste așteptări. Mă întreb însă: dacă după restaurări, acest minunat loc creează o atmosferă atât de intimă și în cele din urmă, inegalabilă, perfecțiunea originalului ce cote putea atinge?
Te-ai gândit vreodată cum ar fi dacă ai putea dona la propriu parte din tine pentru a salva o viață? Nu știu dacă este o încercare de a plăti pentru o tragedie față de care te simți responsabil ( SPOILER: așa cum este cazul personajului interpretat de Will Smith în ‘Seven Pounds’) sau este felul prin care vrei să faci un mare bine, conștient fiind că oricum partea fizică în cazul oricăruia dintre noi este perisabilă.
Oare ce s-ar întâmpla dacă s-ar putea ca orice om să își lase propriul corp în grija medicilor după ce se stinge? Cât de tare s-ar opune Biserica? Cât de mare ar fi scandalul iscat?
Este o problemă care interferează cu foarte multe domenii ale acestei lumi și de aceea poate părea un subiect delicat, însă are marele avantaj că, în cazul unui răspuns pozitiv din partea noastră ar stârni mai mult decât sperantă. Nu știu dacă timpul din ce în ce mai mult petrecut în spitale este răspunzator pentru aceste gânduri, însă știu că a contribuit la convingerea mea că un astfel de pas ar fi unul care ar schimba cu adevărat Ceva!
ONU a declarat Anul 2009 drept Anul International al Astronomiei și prin urmare Sibiul începe seria evenimentelor ce se vor desfășura în România prin lansarea unor rachete si a unui balon în Piata Mare a orașului.
În urmă cu 400 de ani Galileo Galilei a reușit să facă uluitoare decoperiri astronomice care au revoluționat concepțiile acelor vremuri, el fiind cel care a lansat pentru prima dată o lunetă către cer pentru a studia astrele.
Este incredibilă intuiția marilor descoperitori și mai ales tăria cu care au crezut în adevărul ce se afla în spatele ideilor lor. Oare dacă lumea ar fi primit de fiecare dată fără tăgadă datele (care acum ni se par firești și care pe prea puțini dintre noi ne mai determină să reflectăm asupra veridicității lor) cât de rapid ar fi evoluat omenirea?
Uneori am impresia că anumite filme încearcă să vină cu detalii multe despre un anumit eveniment, ce face tema peliculei de altfel, tocmai pentru a crea acel mister legat de exacta derulare a lucrurilor, pentru ca și un cunoscător al subiectului să se simtă depășit și să aștepte cu interes un final care în principiu nu îi este nicidecum străin.
Există și filme care, deși folosesc acest truc aducător de suspans și ne stârnesc firescul interes față de soarta eroului, pun accent pe transmiterea unui mesaj simplu - nonverbal și nu numai; prin emfaze presărate în momente cheie ale filmului care sensibilizează auditoriul.
Urmărind ‘Operațiunea Valkyrie’ nu am putut să nu apreciez superba mise-en-scene, însă ceea ce nu voi avea cum să uit este motivul pentru care s-a făcut până la urmă filmul; pentru a înceta să mai generalizăm și să realizăm că nu demult au existat oameni care au fost în poziția de a schimba cursul istoriei și care au avut determinarea și hotarârea să facă totul, cu prețul vieții lor.
Și cu toate că de cele mai multe ori încercările au fost sortite eșecului, acestea un format temelia pentru ceea ce a constituit eliberarea de mai apoi.
